MI-OP

Vizibilitatea Creatorului Intemnitat

Fotografie de VernisajulClick here for English
Compozitiă Muzicală "How Many Nights In?"
Back

pentru Lectura lucrărilor din expoziția

Irina Hasnaş-Hubbard
martie 2008


Ideea unei astfel de expoziţii a încolţit pe când eram în America şi îmi doream să citesc cărţi în româneşte. Terminasem studiile, nu mai aveam lecturi obligatorii, nu aveam o locuinţă stabilă, nici un job stabil, creştea dorul de a avea un atelier...

Am început să mă abandonez lecturii "Evadării tăcute" de Lena Constante, carte pe care mama mi-o dăruise cu 12 ani în urmă. Umblam prin librării şi mercerii şi urmam itinerarii sugerate de cei care cunoşteau bine New York-ul. Aşa, dintr-o galerie/ mercerie/ atelier condusă de nişte japoneze, am cumpărat un scul de fire făcute din hârtie. De la o librărie, tot japoneză, indicată de prietena mea Aki, am luat o carioca specială.

Am rescris anumite fragmente din cartea Lenei, am copiat mărunt şi domol texte legate de munca din anii de puşcărie, munca cea salvatoare, activitatea care o ajuta să uite unde se afla, să uite senzaţia de frig sau arşiţă, de pustiu sau disperare, de durere fizică sau umilinţă. Am notat ceea ce era legat de făurirea unui vers, a unei melodii, a unui semn pe perete, a unei acuarele, a unei truse de cusut, a unui mesaj Morse tropăit.
Scurtele momente de evadare au fost posibile folosind resursele interioare, memoria, umorul, dexteritatea manuală, creativitatea.

Pe genunchi, la propriu, într-un traseu de continuu provizorat, în tren, în autobuzul China bus sau Greyhound, pe o bancă, în pat, la o masă de cofetărie, în foaier la teatru, scriam ca să nu pierd firul şi să mă antrenez pentru lecturi la care mi-am propus să ajung: cărţi despre istoria recentă.
De ce atunci? Sau de-abia acum? Pentru că acolo s-a prins motivaţia.

Carioca, cu firele şi cartea, le-am purtat cu mine mereu, nedespărţite, până la venirea în ţară. Aici, în atelier, am continuat firul gândului început. Am decis să lucrez pe alb, ca să rămână lucrul meu curat, fără ispita nuanţelor şi a stărilor violente, de încrâncenare sau extenuare. Materialul de bază e pânza, pentru că se apropie de materia cu care lucra Lena. Am ars materialul textil ca să îi imprim o idee de agresiune şi pânzei, dar şi mie, să mă expun aburilor toxici – într-o metaforică solidaritate cu cei cărora li s-au atacat trupurile.

Expoziţia se cheamă MI-OP, VIZIBILITATEA CREATORULUI ÎNTEMNIŢAT pentru că prin ea doresc să transmit ideea că nu putem vedea desluşit ce s-a întâmplat în istoria noastră recentă, că putem cuprinde doar vag patimile celor urmăriţi şi condamnaţi în anii de după 1948.
Cu cât înaintăm şi vrem să aprofundăm problema, cu atât mai mult se îndepărtează ţinta, obosim, demersul devine inconfortabil. Cu cât mă conving că e real, cu atât nu mă pot exprima realist, ci prin simboluri. Desenele sunt compuse după modelul tabelelor de verificare a dioptriilor, de la semne mari la semne mici, abia lizibile.

Nu am încercat să reproduc, să dezvălui meşteşugurile folosite de Lena şi atâţia alţii: modelaj din săpun, scrijelit perete, cusut figurine, brodat, memorat - pentru că valoarea acelor obiecte (care nici nu mai sunt) nu stă în estetica lor, ci mai ales în materialul folosit: aţa era de la tivul singurei haine purtate mereu, până la zdrenţuire, săpunul era economisit de la spălat, sâmburii de prună, păstraţi pentru vârful lor ascuţit, erau mărturia unei cine cu fructe etc., etc.

Am reformulat texte, semne şi simboluri care să redea abia vizibil şi abia perceptibil chinul şi alienarea din temniţele comuniste, pentru că sunt greu de imaginat, de pătruns, de admis - o istorie pe care doresc să o cunosc mai bine şi pe care mă voi strădui, prin mijloace plastice, să o aduc mai aproape de suflet.

La acest drum am pornit cu Lena Constante, pentru că am cunoscut-o în carne şi oase şi pentru că îi admir lucrările; pentru că ea este, pentru mine, o mărturie concretă că acele orori s-au petrecut aievea.
Extind gândul meu mai departe, spre ceilalţi osândiţi.

Te rog, aici, şi pe tine, cititorule, să-ţi îndrepţi gândul către ei... Scrie în caiet măcar numele tău, zăboveşte puţin mai mult, ia loc!






Nu am fost sprijiniţi de nimeni, totul e făcut din dorinţa personală şi cu finanţare proprie (avem însă sponsori: instituţia U.A.P. pentru sală şi persoana fizică Petre Ştefănescu pentru rame), dar de acum ne dorim să ne alăturăm celor care organizează pe această temă simpozioane, lansări de carte, concursuri, performance-uri, dorim să itinerăm expoziţia ca să fie în văzul unui public cât mai larg, să invite la polemică sau la meditaţie, să ducă la îmbunătățiri, la transformări...

Mulţumim pentru popas!